§ 49. - Decizia 720/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''conflictele de muncă'' din cuprinsul art. XVIII alin. (2) teza a treia din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi din cuprinsul art. 483 alin. (2) teza a treia din Codul de procedură civilă, a dispoziţiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi ale art. 17 alin. (5) din Codul muncii

M.Of. 6

În vigoare
Versiune de la: 8 Ianuarie 2026
38. Totodată, prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a statuat că angajaţii din mediul public nu se află în aceeaşi situaţie juridică precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte cheltuielile din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat şi un angajator. Curtea a arătat că statul nu poate schimba cadrul unui contract individual de muncă încheiat în sfera privată în sensul reducerii cheltuielilor de personal sau în sensul diminuării veniturilor angajatului. Dimpotrivă, numai în sfera publică statul poate modifica, fără încheierea unui act adiţional, contractul individual de muncă sub aspectul salariului sau al sporurilor acordate. Or, din punctul de vedere al sursei de finanţare a cheltuielilor de personal, angajaţii din sfera publică şi cei din sfera privată nu sunt în aceeaşi situaţie juridică, sursa de finanţare fiind indisolubil legată de bugetul public naţional. Curtea a reţinut, astfel, că, sub aspectul mai sus menţionat, legea nu poate interveni în sfera privată, iar în sfera publică această intervenţie este justificată în mod obiectiv şi raţional de natura sursei de finanţare a cheltuielilor de personal.