§ 29. - Decizia 72/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 651 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă

M.Of. 644

În vigoare
Versiune de la: 9 Iulie 2025
21. Totodată, Curtea a observat că nu sunt aplicabile cele reţinute prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, este neconstituţională. Admiterea excepţiei cu acel prilej a avut ca temei încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât legiuitorul a stabilit un prag valoric prin care nu a asigurat o protecţie egală a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, creând discriminări între cetăţeni - în ceea ce priveşte dreptul de a formula o cale de atac - în funcţie de valoarea cererii adresate instanţei judecătoreşti. Este vorba despre o discriminare pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane care au formulat cereri evaluabile în bani. Or, aceste considerente nu pot fi translatate în cauza de faţă, unde criteriul folosit este cel al materiei, care poate fi stabilit de legiuitor potrivit opţiunii sale, fără a se putea pune semnul egalităţii între persoane care au litigii din materii diferite.