§ 25. - Decizia 72/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 651 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă

M.Of. 644

În vigoare
Versiune de la: 9 Iulie 2025
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă reglementează regimul juridic al căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor pronunţate de instanţa de executare. Această reglementare a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale conferite de art. 126 alin. (2) şi art. 129, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Astfel, dispoziţia legală criticată reglementează caracterul executoriu al încheierii pronunţate de instanţa de executare, calea de atac ce poate fi formulată, precum şi termenul de exercitare al acesteia. Aceasta este voinţa legiuitorului, care are posibilitatea să reglementeze regimul juridic al hotărârii instanţei de executare circumscris materiei în care a fost pronunţată, respectiv materia executării silite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 230 din 23 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 5 septembrie 2024, paragraful 16).