§ 12. - Decizia 72/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 651 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 718 alin. (1) din Codul de procedură civilă

M.Of. 644

În vigoare
Versiune de la: 9 Iulie 2025
8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în materie civilă, în lipsa unei reguli speciale, orice cerere evaluabilă în bani poate fi judecată în fond, apel şi recurs. Însă, în acest context, dispoziţiile legale criticate creează o discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului, între justiţiabilii din litigiile evaluabile în bani, cărora li s-a admis dreptul de exercitare a recursului prin decizia amintită, şi justiţiabilii din cadrul contestaţiilor la executare în care are loc o adevărată judecată pe fond. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate, care elimină calea de atac a recursului pentru situaţia contestaţiilor la executare, încalcă egalitatea în drepturi şi accesul liber la justiţie. Atât timp cât în cadrul executării silite se urmăreşte realizarea dreptului pretins, se impune acelaşi tratament juridic precum cel aplicat realizării dreptului pe calea comună.