§ 14. - Decizia 718/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27^45 lit. d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
M.Of. 466
În vigoare
Versiune de la: 21 Mai 2024
11. Faptul că textul de lege criticat prevede ca o condiţie de participare la concurs obligativitatea obţinerii cel puţin a calificativului "bine" la ultimele două evaluări anuale de serviciu constituie un privilegiu acordat numai acelor agenţi care au o vechime minimă de 2 ani în funcţia de agent de poliţie. De asemenea, candidaţilor care nu au calitatea de poliţist nu le este condiţionată participarea de vechimea în profesiile anterioare. Totodată, agenţii de poliţie care îndeplinesc condiţia de vechime nu pot beneficia de dreptul reglementat de art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 2733 din Legea nr. 360/2002, ci trebuie să participe la un concurs în condiţii similare cu persoanele care nu au calitatea de poliţist.