§ 82. - Decizia 718/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) cât priveşte sintagmele ''poate avea loc'', respectiv ''în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) '', ale art. 56 alin. (5), ale art. 282 alin. (1) teza finală şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, ale art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, precum şi ale art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua şi ale art. 31^1 raportat la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

M.Of. 5

În vigoare
Versiune de la: 5 Ianuarie 2021
68. Cât priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză. De altfel, Curtea nu poate reţine nici pretinsa încălcare prin norma penală criticată a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, întrucât prevederile constituţionale invocate sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, restrângere care nu s-a constatat însă în prezenta cauză. De asemenea, Curtea nu poate admite nici încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situaţia reglementării unor soluţii juridice diferite pentru persoane aflate în situaţii similare, aspect ce nu poate fi reţinut în prezenta cauză.