§ 76. - Decizia 718/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) cât priveşte sintagmele ''poate avea loc'', respectiv ''în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) '', ale art. 56 alin. (5), ale art. 282 alin. (1) teza finală şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, ale art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, precum şi ale art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua şi ale art. 31^1 raportat la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

M.Of. 5

În vigoare
Versiune de la: 5 Ianuarie 2021
62. În continuare, Curtea reţine că, potrivit lit. k) a alin. (1) al art. 439 din Codul penal, săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, a altor "asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice" constituie infracţiuni contra umanităţii. Cu alte cuvinte, enumerarea din conţinutul celorlalte litere nu este una limitativă, aşa încât, în orice situaţie în care se cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice în cadrul unui atac general sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile se va putea reţine o infracţiune contra umanităţii.