§ 16. - Decizia 718/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) cât priveşte sintagmele ''poate avea loc'', respectiv ''în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) '', ale art. 56 alin. (5), ale art. 282 alin. (1) teza finală şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, ale art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, precum şi ale art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua şi ale art. 31^1 raportat la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
M.Of. 5
În vigoare Versiune de la: 5 Ianuarie 2021
13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1), ale art. 282 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, şi-a exprimat opinia după cum urmează. În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că nulitatea relativă este acea nulitate, alta decât cea prevăzută expres ca nulitate absolută de dispoziţiile art. 281 din Codul de procedură penală, rezultată din încălcarea normelor ce reglementează desfăşurarea procesului penal, care poate fi invocată, într-un anumit termen, de către participanţii în procesul penal ce au un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei de lege încălcate, respectiv, din oficiu, în cazurile anume stabilite de lege. În ceea ce priveşte trăsăturile nulităţii relative, judecătorul de cameră preliminară a reţinut, în primul rând, că, potrivit dispoziţiilor art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, aceasta intervine atunci când prin încălcarea prevederilor legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. Spre deosebire de Codul de procedură penală din 1968 care, prin dispoziţiile art. 197 alin. 1, prevedea existenţa unei vătămări procesuale în general, iar nu strict existenţa unei vătămări aduse drepturilor părţilor, actuala reglementare restrânge sfera nulităţilor relative numai la acele încălcări care aduc atingere drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, excluzând din această sferă încălcările care aduc atingere legalităţii procesului fără a atrage însă, în acelaşi timp, o vătămare a drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali. Faţă de cele reţinute, opinia judecătorului de cameră preliminară este în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, câtă vreme condiţia ca nulitatea actului să fie determinată de o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului efectuat prin nerespectarea cerinţei legale este cea mai importantă condiţie în cadrul nulităţii relative şi determină, în mod esenţial, regimul nulităţii relative. Aşadar, când se constată că vătămarea nu mai poate fi înlăturată pe parcursul procesului penal, sancţiunea nelegalităţii este înlăturarea, anularea actului nelegal şi vătămător, pe când, în situaţia în care vătămarea poate fi înlăturată şi în alt mod decât prin desfiinţarea actului, actul nu va fi anulat, dar se va proceda la înlăturarea vătămării printr-o altă modalitate. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma "poate avea loc", opinia judecătorului de cameră preliminară este că excepţia este neîntemeiată. Astfel, în privinţa expresiei "poate avea loc", judecătorul de cameră preliminară reţine că, în primul rând, aceasta a fost folosită de legiuitor ca o aplicaţie a principiului disponibilităţii care implică atât subiectul activ, cât şi pe cel pasiv al acţiunii civile (manifestarea de voinţă a persoanei vătămate în sensul solicitării de despăgubiri de la persoana responsabilă civilmente), iar pe de altă parte, după cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 21 al Deciziei nr. 257 din 26 aprilie 2017, trebuie îndeplinite anumite condiţii pentru ca "persoana" responsabilă civilmente să dobândească în proces calitatea de "parte", respectiv "capacitatea procesuală de exerciţiu şi de folosinţă, calitatea procesuală, afirmarea unui interes în faţa organelor judiciare, legătura de conexitate între cererea principală şi cea de participare a părţii responsabile civilmente la activitatea judiciară". În privinţa sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară reţine că argumentele care au stat la baza cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sunt identice cu cele pentru care s-a solicitat sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (1) din Codul de procedură penală, respinsă ca inadmisibilă. Deşi motivarea nu este una foarte clară, judecătorul de cameră preliminară reţine că autorul excepţiei se raportează la lipsa posibilităţii judecătorului de cameră preliminară de a dispune restituirea cauzei la parchet în situaţia în care nu au fost trimise în judecată toate persoanele care, în opinia autorului excepţiei, ar fi responsabile de comiterea faptei ce face obiectul judecăţii. Judecătorul de cameră preliminară opinează că excepţia este neîntemeiată. Principiul separaţiei funcţiilor judiciare este transpus cu stricteţe în privinţa funcţiei de inculpare, în sfera de cuprindere a competenţei judecătorului de cameră preliminară neregăsindu-se şi cea care să îi confere acestuia posibilitatea de a restitui cauza la parchet pe considerentul că alte persoane ar fi participat la comiterea faptei obiect al judecăţii, astfel cum ar putea susţine alte părţi din proces.