§ 15. - Decizia 718/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) cât priveşte sintagmele ''poate avea loc'', respectiv ''în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) '', ale art. 56 alin. (5), ale art. 282 alin. (1) teza finală şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, ale art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, precum şi ale art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua şi ale art. 31^1 raportat la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
M.Of. 5
În vigoare Versiune de la: 5 Ianuarie 2021
12. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua şi ale art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, reţine că textul criticat pentru neconstituţionalitate stabileşte faptul că, în etapa procesuală a camerei preliminare, în situaţia particulară a cauzelor penale în primă instanţă date, prin lege, în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară este unul dintre cei trei judecători prevăzuţi de art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Cu alte cuvinte, în cauzele menţionate, judecata fondului se realizează nu de către un complet format dintr-un singur judecător, cum este cazul dosarelor de competenţa instanţelor obişnuite, ci de către un complet colegial, format din trei judecători, în condiţiile în care doar unul dintre aceştia a îndeplinit rolul de judecător de cameră preliminară, soluţionând etapa procesuală a camerei preliminare. În acest context, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consideră ca fiind relevantă împrejurarea că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul procedurii camerei preliminare, fază procesuală vizată de textul de lege criticat, ce presupune exercitarea de către judecătorul desemnat, potrivit textului criticat, a atribuţiilor stabilite de art. 3 alin. (1) lit. c) şi art. 3 alin. (6) din Codul de procedură penală. Reţine împrejurarea că autorul excepţiei susţine că, în mod diferit faţă de compunerea completelor de judecată învestite cu soluţionarea fondului cauzelor penale de competenţa celorlalte instanţe, alcătuite, potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, dintr-un judecător unic, care îndeplineşte, în prealabil, şi atribuţiile funcţionale de judecător de cameră preliminară, dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stabilesc faptul că, în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asemenea complete cu rol de judecată în primă instanţă a cauzelor penale sunt compuse din trei judecători, unul dintre aceştia îndeplinind atribuţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (6) din Codul de procedură penală. Judecătorul de cameră preliminară apreciază că o eventuală decizie a Curţii Constituţionale, prin care s-ar stabili neconstituţionalitatea art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ar putea produce un efect important asupra parcursului prezentei cauze, atât sub aspectul soluţionării etapei procedurii camerei preliminare, cât şi în privinţa modului de rezolvare a fondului cauzei. Aceasta deoarece, în baza dispoziţiilor legale în vigoare, subsecvent verificării competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, legalităţii administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală, precum şi soluţionării unor excepţii specifice de către un judecător de cameră preliminară, judecata fondului cauzei urmează a se realiza de către un complet de judecată format din judecătorul de cameră preliminară şi încă doi judecători, cei din urmă menţionaţi neavând însă posibilitatea de a examina nemijlocit şi de a se pronunţa asupra aspectelor specifice etapei camerei preliminare, la care face referire textul criticat. Or, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, a reţinut la paragraful 27 că "probele reprezintă elementul central al oricărui proces penal". În acest context, judecătorul de cameră preliminară reţine că ceilalţi doi judecători care alcătuiesc completul de judecată în primă instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în etapa judecăţii - judecători care nu au participat la soluţionarea camerei preliminare -, nu se mai pot pronunţa în etapa a treia a procesului penal asupra aspectului fundamental dat de probaţiunea administrată în cursul urmăririi penale, deşi punctul lor de vedere ar fi putut fi diferit de cel exprimat de judecătorul de cameră preliminară. În aceste condiţii, opinia judecătorului de cameră preliminară cu privire la constituţionalitatea textului criticat pentru neconstituţionalitate este în sensul că aceste dispoziţii nu respectă exigenţele impuse de legea fundamentală, excepţia invocată fiind întemeiată. Persoanele implicate în proceduri penale au dreptul de a fi judecate cu respectarea principiului referitor la liberul acces la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a principiului nemijlocirii, pentru a putea formula, în mod eficient, cereri de probe, excepţii, apărări şi concluzii. Sub un prim aspect, judecătorul de cameră preliminară apreciază că dispoziţiile criticate, prin coroborare cu cele ale art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi în contrast cu textul art. 54 alin. (1) din aceeaşi lege, nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. Dispoziţiile criticate încalcă principiul nemijlocirii, care stabileşte că, într-o cauză penală, datorită gravităţii acuzaţiilor şi seriozităţii consecinţelor acesteia, hotărârea trebuie pronunţată de judecătorii care au fost prezenţi pe tot parcursul procedurii şi nu doar magistratul care a îndeplinit atribuţiile de judecător de cameră preliminară, ci toţi membrii completului de judecată învestit cu soluţionarea fondului unei cauze penale trebuie să aibă posibilitatea de a soluţiona, în mod direct, orice aspecte invocate de acestea în cadrul procedurii camerei preliminare, cu atât mai mult cu cât funcţia de judecată a fondului nu este incompatibilă cu cea de judecător de cameră preliminară. Sub un al doilea aspect, judecătorul de cameră preliminară constată că textul criticat încalcă principiul egalităţii în drepturi, consacrat de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Prin textul de lege criticat se creează o situaţie discriminatorie pentru inculpaţii judecaţi în primă instanţă de către instanţa supremă, în sensul că, în cazul acestora, deşi completele care judecă în primă instanţă cauzele penale sunt compuse din trei judecători, numai unul dintre aceştia a exercitat atribuţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) şi alin. (6) din Codul de procedură penală, pe când în cazul inculpaţilor judecaţi în cauzele penale de competenţa instanţelor obişnuite, completele de judecată învestite cu soluţionarea fondului sunt alcătuite, potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, dintr-un judecător unic, care îndeplineşte, în prealabil, şi atribuţiile funcţionale de judecător de cameră preliminară. Prin urmare, în cazul celor din urmă menţionaţi inculpaţi, nu există riscul unei încălcări a principiului nemijlocirii, deoarece acelaşi magistrat care a exercitat atribuţiile specifice camerei preliminare, verificând legalitatea actului de sesizare, a actelor efectuate de organele de urmărire penală şi a administrării probelor, va realiza şi activitatea de judecată a fondului cauzei în baza probelor referitor la legalitatea cărora s-a pronunţat în mod direct şi nemijlocit, cu respectarea şi asumarea tuturor consecinţelor ce decurg din soluţiile pronunţate asupra excepţiilor invocate şi legalităţii rechizitoriului. Sub un al treilea aspect, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017, în cadrul căreia, între altele, instanţa de contencios constituţional a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în textul art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluţionarea cererilor şi excepţiilor formulate ori excepţiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara "oricăror înscrisuri noi prezentate" este neconstituţională, deoarece textul de lege menţionat limitează mijloacele de probă ce pot fi administrate în procedura de cameră preliminară, în vederea verificării legalităţii administrării probelor, doar la "înscrisurile noi prezentate" şi, în acest mod, "limitează exerciţiul procesual al judecătorului de cameră preliminară, independenţa acestuia în realizarea actului de justiţie, pe de o parte, şi încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil al părţilor şi persoanei vătămate, în componenta sa referitoare la egalitatea armelor, pe de altă parte". În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară opinează în sensul necorespondenţei dispoziţiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004 cu Legea fundamentală, iar, în raport de argumentele menţionate anterior, apreciază că şi dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea nr. 304/2004 sunt neconstituţionale.