§ 13. - Decizia 718/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) cât priveşte sintagmele ''poate avea loc'', respectiv ''în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) '', ale art. 56 alin. (5), ale art. 282 alin. (1) teza finală şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, ale art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, precum şi ale art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua şi ale art. 31^1 raportat la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

M.Of. 5

În vigoare

Versiune de la: 5 Ianuarie 2021

10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, opinează că dispoziţiile criticate respectă exigenţele constituţionale care privesc calitatea legii, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii acesteia, întrucât destinatarul normei poate identifica situaţiile concrete în care urmărirea penală se efectuează de procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secţiilor militare ale parchetelor, apelând la definiţiile legale ale noţiunilor folosite de dispoziţiile de lege criticate, definiţii ce se regăsesc în Codul de procedură penală, în Codul penal şi în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia persoanele vizate, şi anume participanţii, nu se află în situaţii egale, unii fiind civili, iar alţii militari, judecătorul de cameră preliminară reţine că, din perspectiva săvârşirii unei infracţiuni, toţi participanţii se află în aceeaşi situaţie, respectiv ei vor fi deferiţi justiţiei în cadrul unui proces penal căruia i se vor aplica regulile de procedură obişnuite. Reţine că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, în Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, s-a statuat că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, dispoziţiile de lege criticate aplicându-se tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări, fiind conforme cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Judecătorul de cameră preliminară reţine că, prin reglementarea din cuprinsul dispoziţiilor art. 56 alin. (5) din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere faptul că efectuarea urmăririi penale de către acelaşi parchet, cel militar, faţă de toţi participanţii, este de natură să asigure continuitate, eficienţă şi celeritate activităţii de urmărire penală, deoarece face posibilă o analiză a tuturor elementelor infracţiunilor comise, evitându-se, astfel, soluţiile contradictorii care ar putea apărea în ipoteza în care competenţa de urmărire ar fi împărţită între un parchet militar şi unul civil, ceea ce este o premisă a realizării actului de justiţie într-un termen rezonabil şi în mod echitabil. În concluzie, opinia judecătorului de cameră preliminară este în sensul că excepţia este neîntemeiată, câtă vreme urmărirea penală a civililor, efectuată de procurorii militari, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care asupra acuzaţiei în materie penală decide un tribunal civil, independent şi imparţial.