§ 12. - Decizia 718/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) cât priveşte sintagmele ''poate avea loc'', respectiv ''în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) '', ale art. 56 alin. (5), ale art. 282 alin. (1) teza finală şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, ale art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, precum şi ale art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua şi ale art. 31^1 raportat la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

M.Of. 5

În vigoare
Versiune de la: 5 Ianuarie 2021
9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1), ale art. 282 alin. (1) teza finală şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei Viorel Ene susţine că dispoziţiile art. 282 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală sunt contrare art. 16, art. 24, art. 21 şi art. 53 din Constituţie, în condiţiile în care teoria salvării actelor procesuale aduce atingere libertăţii şi independenţei puterii magistratului de cameră preliminară, fiind o ingerinţă, o limitare injustă, neproporţională, care nu se justifică inclusiv din raţiuni de politică penală. Susţine că se aduce, de asemenea, aceeaşi limitare funcţiei camerei preliminare, care este golită de conţinut, iar principiul separaţiei funcţiilor judiciare nu poate funcţiona corespunzător. Cât priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală - sintagma "poate avea loc" - se solicită să se constate că refuzul instanţei de judecată de a introduce în cauză partea responsabilă civilmente la cererea părţii civile contravine prevederilor art. 21 din Constituţie şi constituie o îngrădire şi o restrângere a dreptului de acces la justiţie al părţii civile. S-a arătat că introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente se face la cererea părţii civile - introducerea în cauză nu înseamnă neapărat obligarea acestei părţi la despăgubiri, întrucât soluţionarea acţiunii civile se face la sfârşitul cercetării judecătoreşti, după administrarea de probe. Totodată, s-a precizat că a nu introduce în cauză partea responsabilă civilmente şi a nu analiza cererea de despăgubiri a acesteia ar echivala cu o restrângere a dreptului părţii civile de acces la justiţie, fiind un act arbitrar. Se susţine că nu este o facultate, ci o obligaţie a instanţei, în condiţiile în care partea civilă cere introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente. S-a subliniat că această inechitate procedurală nu îndeplineşte condiţiile de claritate şi previzibilitate a legii, întrucât nu este clar reglementat când "poate avea loc" şi nu "poate avea loc". În ceea ce priveşte prevederile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, susţine că acestea sunt contrare art. 16, art. 24, art. 21 şi art. 53 din Constituţie, arătând că instanţa trebuie să aibă posibilitatea - neîngrădită, suverană - de apreciere asupra restituirii cauzei la Parchet, iar tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni nu poate fi interpretată decât într-un singur sens: toate persoanele care au săvârşit infracţiuni vor fi trase la răspundere. S-a arătat că opţiunea exclusivă de începere a judecăţii aduce atingere libertăţii şi independenţei puterii magistratului, este o ingerinţă, o limitare injustă, neproporţională, care nu se justifică inclusiv din raţiuni de politică penală, precizându-se că se aduce, de asemenea, aceeaşi limitare, funcţiei camerei preliminare, care este golită de conţinut, iar principiul separaţiei funcţiilor judiciare nu poate funcţiona corespunzător.