§ 10. - Decizia 718/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) cât priveşte sintagmele ''poate avea loc'', respectiv ''în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) '', ale art. 56 alin. (5), ale art. 282 alin. (1) teza finală şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, ale art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, precum şi ale art. 31 alin. (1) lit. d) teza a doua şi ale art. 31^1 raportat la art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
M.Of. 5
În vigoare Versiune de la: 5 Ianuarie 2021
7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 439 alin. (1) din Codul penal, autorul Petre Peter susţine, referitor la elementul material din conţinutul constitutiv al infracţiunii, şi anume "săvârşirea", că acesta nu este definit în mod clar şi previzibil, pentru a se putea distinge actele materiale pe care le presupune, respectiv executarea efectivă, efectuarea de acte de sprijin al autorului nemijlocit al faptei incriminate prin acest text normativ sau aderarea la astfel de acte. Face referire la Rechizitoriul nr. 47/P/2017, întocmit de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Secţia Parchetelor Militare, cu care a fost sesizată instanţa în prezenta cauză, prin care unii inculpaţi, printre care şi autorul excepţiei, au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de crime contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. g) şi art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, în varianta aderării la atacul generalizat şi sistematic lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti şi a populaţiei Bucureştiului, din perioada 13-15 iunie 1990, ori prin alte acte materiale de executare. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 52, potrivit căruia "legiuitorului îi revine obligaţia ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii". De asemenea, susţine că lipsa unei definiţii clare, exacte, precise, a elementului material al infracţiunii prevăzute de norma penală criticată, duce la încălcarea principiului potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 45) şi că termenii prevăzuţi la art. 439 alin. (1) din Codul penal şi art. 439 alin. (1) lit. j) din acelaşi act normativ nu sunt definiţi de legiuitor, în conţinutul articolelor mai sus-menţionate fiind folosiţi următorii termeni: "atac generalizat sau sistematic", "populaţie civilă", "persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate", termeni care nu sunt definiţi în Codul penal. S-a arătat că, în lipsa unei definiţii, nu se poate stabili cu exactitate ce înseamnă atac generalizat sau sistematic, populaţie civilă, persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, în înţelesul legii penale, iar a apela la definirea acestor termeni, dată în dicţionarul explicativ, ar însemna să se încalce principiul citat anterior, potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului. Aşadar, lipsa definirii clare şi previzibile a acestor termeni din conţinutul art. 439 alin. (1) din Codul penal, ce face obiectul criticii, lipseşte persoana căreia i se adresează să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificaţie penală (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 55), precum şi împrejurările cu relevanţă penală care însoţesc un astfel de act. De asemenea, se susţine că lipsa descrierii clare şi previzibile a elementelor ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii contra umanităţii, prevăzute de art. 439 din Codul penal, înfrânge şi principiul legalităţii incriminării, acest aspect fiind reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 65. Cu privire la elementul circumstanţial al săvârşirii pe timp de pace sau în timp de război a acestei infracţiuni, s-a arătat că legiuitorul nu a reglementat în niciun fel aceasta, deşi se impune o astfel de reglementare, având în vedere că infracţiunile contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. (1) din Codul penal, sunt incluse în titlul XII - Infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război, capitolul 1 - Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii, iar nu la capitolul II - Infracţiuni de război, iar legislaţia conexă la această infracţiune este Convenţia de la Geneva din 12 august 1949, privitoare la protecţia persoanelor civile în timp de război, ratificată prin Decretul nr. 183/1954, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 21 mai 1954, şi că, atunci când legiuitorul a avut în vedere incriminarea faptei, în cazul săvârşirii ei în timp de război, a prevăzut aceasta, aşa cum a făcut-o în cazul incriminării faptei ca variantă agravantă a infracţiunii de genocid, prevăzută de art. 438 alin. (2) din Codul penal. În ultimul rând, s-a arătat că legiuitorul nu a definit/explicat termenii "grup şi colectivitate determinată" din conţinutul art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, prin precizarea numărului de persoane care le compun, calitatea persoanelor componente, omogenitatea, relaţiile care stau la baza constituirii lor, felul/tipul unor astfel de grupuri sau colectivităţi determinate, zona ocupată de acestea.