§ 30. - Decizia 717/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
M.Of. 1257
În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2021
24. Având în vedere cele menţionate şi ansamblul legislativ prevăzut de Codul penal din 1969, rezultă că pentru a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei instanţa judecătorească a trebuit să aplice dispoziţiile relative la individualizarea pedepsei şi să pronunţe o hotărâre de condamnare a inculpatului. Astfel, din perspectivă cronologică, deşi ambele măsuri se regăsesc în aceeaşi hotărâre de condamnare, instanţa judecătorească, analizând datele dosarului, mai întâi, a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpatului, iar apoi, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, a dispus măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei. Cu alte cuvinte, dispunerea măsurii suspendării condiţionate a executării pedepsei ce implica şi suspendarea executării pedepselor accesorii era, potrivit Codului penal din 1969, întotdeauna subsecventă pronunţării unei hotărâri de condamnare a inculpatului. Prin urmare, afirmaţia autorului excepţiei, potrivit căreia, "din moment ce instanţa judecătorească ce a aplicat sancţiunea a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, încă are dreptul de a ocupa şi exercita profesia de poliţist", este lipsită de temei, întrucât modalitatea de individualizare a executării pedepsei este subsecventă pronunţării unei hotărâri de condamnare.