§ 12. - Decizia 716/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

M.Of. 167

În vigoare
Versiune de la: 22 Februarie 2018
7. Totodată, autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat creează o discrepanţă între salariatul medic aflat în perioada de probă şi salariatul medic care nu se află într-o asemenea perioadă, sub aspectul încetării raporturilor de muncă. Astfel, deşi obligaţiile sunt similare, desfacerea contractului de muncă nu se bucură de aceleaşi garanţii. De asemenea, arată că art. 450 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede dispoziţii speciale cu privire la cercetarea, sancţionarea şi răspunderea medicului.