§ 19. - Decizia 713/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 din Codul de procedură civilă

M.Of. 173

În vigoare
Versiune de la: 3 Martie 2020
13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum acesta se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.