§ 22. - Decizia 711/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. a) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

M.Of. 300

În vigoare
Versiune de la: 18 Aprilie 2019
16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra unor critici similare celor din prezenta cauză prin Decizia nr. 433 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 14 august 2014. Cu acel prilej, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor legale contestate, poliţistul rutier poate reţine certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia, dacă vehiculul aflat în trafic nu are inspecţia tehnică periodică valabilă, sens în care, potrivit alin. (2) al art. 112 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, conducătorul auto va primi o dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru 15 zile.