Nou § 17. - Decizia 710/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

M.Of. 1165

În vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 2025
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. În legătură cu obiectul excepţiei, Curtea reţine că, potrivit motivării acesteia, autorul excepţiei a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Conform art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016, dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019. Având în vedere că în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă procesul a fost început anterior acestei date (cererea de chemare în judecată fiind formulată la data de 2 aprilie 2018), Curtea reţine că în cauză se aplică dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: