§ 45. - Decizia 71/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

M.Of. 741

În vigoare
Versiune de la: 7 August 2025
37. Distinct de acestea, chiar dacă instanţa constituţională ar efectua un control asupra problematicii supuse controlului de constituţionalitate, având în vedere că pretinsa neconstituţionalitate a normelor criticate este dedusă din compararea soluţiilor legislative consacrate prin textele de lege la care se face referire şi la care se raportează critica de neconstituţionalitate, excepţia de neconstituţionalitate ar urma să fie respinsă ca inadmisibilă. Astfel, aşa cum Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele, aspect ce conduce, din această perspectivă, la inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate (Decizia nr. 266 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 6 august 2020, paragraful 18, Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23).