§ 73. - Decizia 71/2024 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept ce vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) şi art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare prin includerea unor drepturi salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive

M.Of. 1330

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2024
31. Părţile din Dosarul iniţial nr. 1.617/1/2024 au apreciat că problema de drept care face obiectul sesizării trebuie să primească aceeaşi interpretare precum cea stabilită în mod unitar de practica judiciară de la nivelul judeţului Cluj, în sensul că, pornind de la principiul egalităţii şi al nediscriminării din punct de vedere al salarizării, cei care au aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie şi desfăşoară aceleaşi activităţi trebuie să fie salarizaţi similar, raportat la aceleaşi instituţii din toată ţara, aflate în subordinea aceluiaşi ordonator principal de credite.