§ 44. - Decizia 71/2024 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept ce vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) şi art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare prin includerea unor drepturi salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive

M.Of. 1330

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2024
(2) În situaţia în care prin aplicarea alin. (1) nu există funcţie similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă.