§ 6. - Decizia 708/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 813-863 din Codul de procedură civilă

M.Of. 328

În vigoare
Versiune de la: 13 Aprilie 2018
4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (8), având în vedere că potrivit jurisprudenţei Curţii, respectiv Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, acestea devin aplicabile doar în cazul săvârşirii unei infracţiuni sau contravenţii. în continuare, arată că dispoziţiile legale criticate reglementează obiectul urmăririi imobiliare, ca formă a executării silite, iar Codul de procedură civilă a venit cu modificări importante în sensul protejării dreptului de proprietate, printre care instituirea pragului de 10.000 lei sub care nu pot fi urmărite bunurile imobile decât în măsura în care debitorul nu are alte bunuri mobile urmăribile sau acestea nu pot fi valorificate.