§ 24. - Decizia 708/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 813-863 din Codul de procedură civilă

M.Of. 328

În vigoare
Versiune de la: 13 Aprilie 2018
18. În prezenta cauză, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că procedura instituită prin normele legale criticate permite deposedarea de bunurile imobile dobândite licit, prin executare silită imobiliară, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Constituţie. Referitor la această critică, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (8) teza întâi din Constituţie, "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată", ceea ce presupune, per a contrario, că poate fi confiscată averea dobândită în mod ilicit. însă măsura confiscării unor bunuri constituie o excepţie de la principiul constituţional consfinţit de art. 44 alin. (8) din Constituţie, fiind reglementată constituţional doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, adică în situaţii constatate, în condiţiile legii, ca reprezentând fapte cu un anumit grad de pericol social (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2008). Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Constituţie nu sunt aplicabile în cauză, valorificarea bunurilor imobile prin executare silită nu pune în discuţie caracterul de bun dobândit licit de către debitor şi nici nu se referă la confiscarea imobilelor, ci este consecinţa neîndeplinirii de bunăvoie a unei obligaţii stabilite într-un titlu executoriu. Astfel, creditorul care are o creanţă stabilită printr-un titlu executoriu asupra debitorului încearcă să o valorifice din suma obţinută în urma vânzării bunurilor imobile ale debitorului, fără a se aduce în discuţie aspecte ce ţin de prezumţia de liceitate a dobândirii bunurilor imobile.