§ 23. - Decizia 708/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 813-863 din Codul de procedură civilă
M.Of. 328
În vigoare
Versiune de la: 13 Aprilie 2018
17. Legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limita au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate. În acest sens, legiuitorul trebuie să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 694 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94B din 22 decembrie 2015, paragraful 30).