§ 13. - Decizia 707/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local

M.Of. 1041

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2025
9. Se mai susţine că art. 22 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 255/2010 este neconstituţional şi prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (2) din Constituţie. În argumentarea acestei afirmaţii se arată că, prin prevederile legale criticate, s-a creat un al doilea mecanism de calcul al despăgubirii pentru situaţia în care expropriatul este nemulţumit de cuantumul acesteia, în plus faţă de cel stabilit prin Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cele două modalităţi/mecanisme coexistând. Astfel, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este reglementată în prezent prin două legi în vigoare, respectiv Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 255/2010. Din conţinutul acestor două legi rezultă că acestea sunt aplicabile în funcţie de tipul de utilitate publică specific exproprierii ce are loc. Dacă imobilul este expropriat pentru o utilitate publică dintre cele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 33/1994, calculul se face conform art. 21-27 din această lege, şi anume despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor experţii şi instanţa de judecată ţin seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în calcul şi dovezile prezentate de către aceştia. În cazul în care imobilul este expropriat pentru o utilitate publică dintre cele prevăzute de art. 2 din Legea nr. 255/2010, despăgubirea se va acorda conform art. 22 alin. (4) şi (6) din această lege, respectiv instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii, iar experţii şi instanţa vor ţine seama de expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate. Practic, în această din urmă modalitate, experţii şi instanţa vor prelua preţul oferit de expropriator, întrucât, potrivit art. 5 din Legea nr. 255/2010, despăgubirea se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, fiind estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare realizat prin raportare la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici. Autorii excepţiei afirmă, aşadar, că persoanele îndreptăţite la despăgubiri primesc un tratament juridic diferenţiat şi discriminatoriu în ceea ce priveşte calculul acestor despăgubiri, astfel că dreptul de proprietate nu este ocrotit şi protejat în mod egal, deşi titularii se află în situaţii identice, similare sau asemănătoare, respectiv în cazul unei exproprieri pentru utilitate publică.