§ 22. - Decizia 705/2009 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

M.Of. 399

În vigoare
Versiune de la: 12 Iunie 2009
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei invocă, pe de o parte, aspecte ce ţin de aplicarea şi interpretarea legii, iar pe de altă parte, aspecte referitoare la conţinutul eliptic al dispoziţiilor criticate. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, aceasta se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.