§ 23. - Decizia 704/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma ''obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei''

M.Of. 41

În vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 2022
17. Totodată, Curtea constată că subiectul activ al infracţiunii de proxenetism nu este calificat, putând fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale, inclusiv un membru de familie (de pildă, soţul persoanei care practică prostituţia), şi care obţine foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei, în condiţiile în care legiuitorul nu a exclus aceste persoane din sfera ilicitului penal în materia săvârşirii infracţiunii de proxenetism. De altfel, atunci când legiuitorul a dorit protejarea relaţiilor de familie în detrimentul tragerii la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, a reglementat cauze speciale de nepedepsire, aspect ce nu se regăseşte în cazul infracţiunii de proxenetism.