§ 12. - Decizia 704/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma ''obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei''

M.Of. 41

În vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 2022
8. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea normei penale criticate prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, apreciază că aceste dispoziţii trebuie interpretate în corelare cu prevederile art. 4 din Legea fundamentală, care vizează criteriile generale de discriminare. Constată că nicio astfel de diferenţiere nu este făcută în cuprinsul art. 213 alin. (1) din Codul penal. Consideră că norma penală criticată se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică şi nu afectează dreptul la un proces echitabil, reprezentând o opţiune de politică legislativă, a cărei reglementare constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Totodată, apreciază că nu se poate susţine că textul criticat ar restrânge dreptul la întemeierea unei familii, prin aceea că îi pune pe viitorii soţi în imposibilitatea de a-şi acorda sprijin material reciproc, deoarece nu ar putea să împartă veniturile obţinute din practicarea prostituţiei de către unul dintre soţi. Subliniază că sumele destinate traiului în comun au în vedere venituri obţinute în mod legal şi nu se poate face abstracţie de împrejurarea că scopul căsătoriei îl reprezintă întemeierea unei familii, că soţii îşi datorează respect reciproc, fidelitate şi sprijin moral, instituţia căsătoriei fiind incompatibilă cu practicarea prostituţiei de către unul dintre parteneri. Consideră că această activitate, legalizată sau nu, nu este una onorabilă, ci are un vădit caracter imoral.