§ 10. - Decizia 702/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
M.Of. 87
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2022
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia reţin că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 reglementează o cauză de reducere a limitelor speciale ale pedepsei pentru anumite infracţiuni, în anumite condiţii. Astfel, infracţiunile trebuie să se încadreze în ipoteza normei juridice, respectiv în categoria infracţiunilor reglementate la art. 8 şi 9 din lege, iar inculpatul trebuie să achite integral prejudiciul. Subliniază astfel că, pentru a putea beneficia de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, trebuie îndeplinită condiţia premisă a recuperării integrale a prejudiciului ce rezultă în urma săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Susţin însă că, în cauză, în faza de urmărire penală, prejudiciul a fost calculat în mod nelegal prin expertiză, aşa încât autorii au fost puşi în situaţia de a achita prejudiciul stabilit în faza de urmărire penală, calculat în mod greşit de către organele de urmărire penală, suma fiind mult superioară celei reale, sau de a renunţa la beneficiul de a li se reduce pedeapsa la jumătate. În aceste condiţii, afirmă că se creează o situaţie discriminatorie între persoane care se află în aceeaşi situaţie procesuală (acuzaţi de săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală), independent de atitudinea acestora, raportat doar la corectitudinea cu care organul de urmărire penală înţelege să stabilească prejudiciul. Susţin că este incompatibilă cu principiul constituţional al egalităţii în faţa legii situaţia în care o persoană poate beneficia de o cauză de reducere a pedepsei în funcţie de modalitatea în care organele de urmărire penală înţeleg să îşi exercite atribuţiile. Susţin, totodată, că se aduce atingere şi dreptului la apărare, întrucât autorii excepţiei se află în situaţia în care sunt obligaţi să recunoască prejudiciul stabilit discreţionar de parchet, având drept temei o expertiză realizată în lipsa întregului material probator, în condiţiile în care nu li s-a dat posibilitatea să formuleze obiecţiuni la raportul de expertiză în faza de urmărire penală. Reţin că au la îndemână opţiunea de a invoca dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul în care acoperirea prejudiciului poate fi calificată drept o circumstanţă atenuantă, însă observă că aceasta din urmă are o aplicabilitate facultativă şi, totodată, nu înlătură discriminarea vădită între situaţia persoanelor al căror prejudiciu a fost corect stabilit şi aceea a autorilor excepţiei.