§ 9. - Decizia 700/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2), ale art. 178 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma ''dacă legea nu prevede altfel'' şi ale art. 247 alin. (1) în ceea ce priveşte sintagma ''dacă prin lege nu se prevede altfel'' din Codul de procedură civilă
M.Of. 308
În vigoare Versiune de la: 8 Aprilie 2024
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, respectând prevederile art. 126 din Constituţie, în interpretarea dată de Curtea Constituţională, legiuitorul a stabilit, prin titlul III din cartea I a Codului de procedură civilă, competenţa instanţelor după materie şi valoare, precum şi competenţa teritorială, dispoziţiile privitoare la competenţă fiind cuprinse şi în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În acelaşi timp, prin dispoziţiile cap. IV din titlul III, respectiv prin art. 129 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a clarificat competenţa instanţelor ca fiind de ordine publică sau de ordine privată, definind necompetenţa de ordine publică prin raportare la criteriul competenţei generale, materiale şi teritoriale exclusive, şi a stabilit, prin art. 130, obligaţia instanţei ca la primul termen de judecată să verifice competenţa. Cu toate că legiuitorul a calificat, prin art. 129 din Codul de procedură civilă, competenţa generală, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă ca fiind de ordine publică şi, în pofida faptului că prin art. 174 se prevede sancţiunea nulităţii absolute atunci când un act de procedură este efectuat cu nerespectarea cerinţelor stabilite printr-o normă ce ocroteşte un interes public, iar art. 176 prevede nulitatea necondiţionată de existenţa vreunei vătămări pentru anumite situaţii expres prevăzute, printre care şi cea a competenţei instanţei, prin art. 130 alin. (2) este înlăturată, practic, sancţiunea nulităţii exprese reglementate de textele indicate, întrucât, dacă părţile sau instanţa de judecată nu invocă necompetenţa la primul termen de judecată şi în faţa primei instanţe, aceasta nu mai poate fi invocată ulterior, nici măcar în faţa instanţei de control judiciar. Or, dacă s-a stabilit caracterul de ordine publică al competenţei materiale prin art. 129 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi, totodată, instanţa de control judiciar, respectiv cea de recurs în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod poate anula ori, respectiv, casa hotărârea primei instanţe pentru încălcarea competenţei de ordine publică, atunci invocarea excepţiei de necompetenţă de ordine publică doar în faţa primei instanţe şi doar la primul termen de judecată este neconstituţională. Or, instanţa de control judiciar are dreptul de a verifica, din proprie iniţiativă sau la cererea unei părţi, competenţa de ordine publică stabilită de instanţa de fond şi dreptul acesteia de a anula sau casa hotărârea primei instanţe, dacă aceasta a încălcat competenţa de ordine publică. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin legea procedurală i s-a dat dreptul instanţei de control judiciar să verifice, în mod necondiţionat, şi alte încălcări ale dispoziţiilor legale referitoare la reprezentarea procesuală, compunerea sau constituirea instanţei, publicitatea şedinţei de judecată, cerinţe încadrabile în aceeaşi categorie, a acelora de ordine publică, a căror nerespectare atrage nulitatea absolută şi necondiţionată, astfel că invocarea nerespectării lor priveşte o chestiune de ordine publică, şi nu privată, care trebuie şi poate fi cenzurată de instanţa de control judiciar. Astfel, s-ar putea ajunge la situaţia în care, pentru nerespectarea cerinţei de compunere a instanţei ori de reprezentare procesuală, să se poată aplica sancţiunea nulităţii absolute, întrucât cerinţele respective sunt de ordine publică, în schimb, pentru aceeaşi cerinţă de ordine publică, dar care priveşte competenţa instanţei, sancţiunea nulităţii să nu mai poată fi aplicată pentru simplul motiv că este limitată posibilitatea invocării ei doar la primul termen de judecată şi în faţa primei instanţe. Această situaţie poate privi şi încălcarea competenţei instanţelor specializate în anumite materii, situaţie în care se încalcă şi dispoziţiile constituţionale prevăzute la art. 126 alin. (5), sau a instanţelor de contencios administrativ, caz în care sunt încălcate, de asemenea, dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie.