§ 57. - Decizia 7/2021 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ale lit. A şi B ale capitolului I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 69 şi 70 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi ale art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

M.Of. 418

În vigoare
Versiune de la: 21 Aprilie 2021
36. În ceea ce priveşte prevederile art. I pct. 42 şi 69 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, Curtea a invocat jurisprudenţa sa (Decizia nr. 46 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 1 iulie 2020) şi a reţinut, în esenţă, că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidenţa lor, de la momentul de referinţă stabilit de legiuitor. Prin conduita sa legiuitorul a respectat întru totul dispoziţiile art. 56 şi art. 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale. Legiuitorul a acţionat în limitele marjei sale de apreciere, permisă de Legea fundamentală, şi a urmărit predictibilitatea şi eficientizarea încasării impozitelor datorate la bugetul consolidat al statului, respectiv la bugetele locale, pentru protejarea titularului dreptului de creanţă, respectiv statul, care este ţinut de realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale constituţionale (protecţie socială etc.), inclusiv cu privire la menţinerea unei discipline fiscale coerente.