Art. 8. - Decizia 7/2018 privind aprobarea Criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil

M.Of. 41

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Ianuarie 2019
Art. 8
Pentru stabilirea cheltuielilor pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil se va ţine cont de particularităţile de ordin financiar ale situaţiei debitorului şi familiei sale în funcţie de mediul urban sau rural şi de locul unde trăiesc. În acest sens, valorii coşului minim lunar de consum i se vor adăuga sumele necesare asigurării:
a)nevoilor locative precum plata utilităţilor şi serviciilor care depăşesc cuantumul financiar prevăzut pentru acestea în coşul minim lunar de consum ca urmare a preţurilor existente în zona unde debitorul şi familia sa trăiesc;
b)necesităţilor alimentare atunci când acestea depăşesc cuantumul financiar prevăzut în coşul minim lunar de consum ca urmare a preţurilor existente în zona unde debitorul şi familia sa trăiesc sau a unor situaţii de sănătate ce impun un regim nutriţional special;
c)necesităţilor de transport atunci când debitorul şi membrii familiei sale sunt nevoiţi să se deplaseze către locurile de muncă, şcoală sau alte instituţii de învăţământ şi orice alte locaţii pentru realizarea unor activităţi aducătoare de venituri sau pentru respectarea unor tratamente medicale ca urmare a condiţiilor de viaţă existente şi angajamentelor asumate, care impun depăşirea cuantumului financiar prevăzut pentru acestea în coşul minim lunar de consum;
d)altor nevoi curente ale debitorului şi familiei sale care depăşesc cuantumul financiar prevăzut pentru acestea în coşul minim lunar de consum ca urmare a unor situaţii neprevăzute sau necesităţi imperioase precum: reparaţia, achiziţionarea sau înlocuirea articolelor de îmbrăcăminte, obiectelor de uz personal sau casnic, inclusiv a mobilierului, obiectelor necesare îngrijirii bolnavilor sau persoanelor care suferă de un handicap, bunurilor care servesc la exercitarea ocupaţiei sau profesiei debitorului, inventarului agricol, inclusiv a animalelor de muncă, furajelor pentru aceste animale şi seminţelor pentru cultura pământului, dacă debitorul se ocupă cu agricultura, în măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură;
e)susţinerii cursurilor de învăţământ obligatoriu şi începerii sau continuării studiilor postliceale, universitare sau postuniversitare pentru debitor şi persoanele cărora acesta le asigură ori le datorează, în condiţiile legii, întreţinere în mod curent, care depăşesc cuantumul financiar prevăzut pentru acestea în coşul minim lunar de consum;
f)plăţii cheltuielilor profesionale absolut necesare exercitării ocupaţiei sau profesiei debitorului;
g)plăţii cheltuielilor de şcolarizare, instruire, specializare absolut necesare exercitării ocupaţiei sau profesiei debitorului;
h)plăţii primelor de asigurare obligatorie;
i)îndeplinirii obligaţiilor legale sau convenţionale de întreţinere, ultimele neputând depăşi un prag de 5 salarii medii pe an;
j)îndeplinirii obligaţiilor rezultate din atragerea răspunderii penale şi contravenţionale.