Art. 12. - Decizia 7/2018 privind aprobarea Criteriilor generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil
M.Of. 41
Ieşit din vigoare Versiune de la: 16 Ianuarie 2019
Art. 12
Pentru stabilirea cheltuielilor pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil se va ţine cont de cheltuielile necesare creşterii, îngrijirii şi educării copilului aflat în întreţinerea debitorului sau căruia debitorul îi prestează întreţinere, prin raportare la diferitele stadii de dezvoltare a acestuia. În acest sens se vor adăuga valorii coşului minim lunar de consum sumele necesare acoperirii:
a)necesităţilor alimentare care depăşesc cuantumul financiar prevăzut pentru acestea în coşul minim lunar de consum în funcţie de vârsta copilului, starea de sănătate a acestuia, integritatea fizică, dizabilităţi sau afecţiunile de care suferă raportate inclusiv la tratamentele şi dietele prescrise de medic;
b)necesităţilor de transport care depăşesc cuantumul financiar prevăzut pentru acestea în coşul minim lunar de consum în funcţie de vârsta copilului, locaţia unităţii de învăţământ, mijloacele de transport existente în zona unde copilul trăieşte şi învaţă, starea de sănătate a acestuia, integritatea fizică, dizabilităţi sau afecţiunile de care suferă raportate inclusiv la recomandările şi tratamentele medicale pe care trebuie să le urmeze;
c)cheltuielilor pentru susţinerea cursurilor de învăţământ obligatoriu, postliceal, universitar sau postuniversitar, inclusiv cele necesare asigurării unor dotări minimale pentru facilitarea accesului la informaţii şi documente în format electronic şi studiului acestora, care depăşesc cuantumul financiar prevăzut pentru acestea în coşul minim lunar de consum;
d)cheltuielilor pentru asigurarea unui spaţiu locativ corespunzător dezvoltării normale fizice şi psihice a copilului şi facilitării studiului la orice vârstă a acestuia, care depăşesc cuantumul financiar prevăzut pentru acestea în coşul minim lunar de consum ca urmare a situaţiei familiale a debitorului şi preţurilor existente în zona unde copilul trăieşte şi învaţă.