§ 32. - Decizia 697/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, art. 41 alin. 2 şi art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 35 alin. (1), art. 48 alin. (1) şi art. 297 din Codul penal, precum şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

M.Of. 196

În vigoare
Versiune de la: 2 Martie 2018
16. Cu privire la criticile ce au ca obiect aspecte de oportunitate şi proporţionalitate a incriminării faptelor de abuz în serviciu, conform prevederilor art. 248 din Codul penal din 1969, art. 297 din Codul penal şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, a stabilit că, prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos", din cuprinsul textului criticat, se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", subliniind, totodată, caracterul subsidiar al răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, aspecte ce au avut ca rezultat stabilirea cu o mai mare exactitate a conţinutului constitutiv al infracţiunii analizate şi, totodată, reducerea sferei sale de aplicare.