§ 30. - Decizia 697/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, art. 41 alin. 2 şi art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 35 alin. (1), art. 48 alin. (1) şi art. 297 din Codul penal, precum şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
M.Of. 196
În vigoare Versiune de la: 2 Martie 2018
14. În ceea ce priveşte sintagma "înlesneşte sau ajută în orice mod" din cuprinsul art. 26 din Codul penal din 1969 şi al art. 48 alin. (1) din Codul penal, Curtea reţine că acţiunea de înlesnire, ca act de complicitate, are în vedere acţiuni sau inacţiuni săvârşite de complice anterior săvârşirii faptei de către autorul infracţiunii, care pot consta în fapte precum îndepărtarea obstacolelor din calea autorului infracţiunii şi care sunt de natură a-l împiedica pe acesta în realizarea rezoluţiei infracţionale, în procurarea instrumentelor necesare comiterii infracţiunii, în confecţionarea unor asemenea instrumente sau în adaptarea lor pentru a putea fi folosite în scopul anterior precizat, în acordarea de sfaturi, în furnizarea de informaţii sau în alte fapte similare. La rândul său, acţiunea de ajutare, ca formă de complicitate, se referă la acte ce se desfăşoară concomitent cu săvârşirea faptelor de către autorul infracţiunii şi care pot consta în conduite precum asigurarea pazei pentru a putea comite fapta prevăzută de legea penală, înmânarea unei arme sau a unui obiect contondent, deconectarea unui sistem de alarmă sau distragerea atenţiei altor persoane. Aşa fiind, folosirea de către legiuitor a sintagmei "în orice mod" după expresia "înlesneşte sau ajută", exprimă, de fapt, intenţia acestuia de a include în sfera actelor de complicitate şi, prin urmare, de a pedepsi, conform regimului juridic prevăzut în privinţa complicităţii, orice fapte de înlesnire sau ajutor efectuate în favoarea autorului infracţiunii, indiferent de felul sau modalitatea de comitere a acestora. De altfel, acţiunile sau inacţiunile care înlesnesc sau ajută autorul infracţiunii în punerea în executare a rezoluţiei sale infracţionale pot fi foarte diverse, fiind specifice fiecărei fapte care constituie element material al laturii obiective a unei infracţiuni, dintre cele prevăzute în Codul penal sau în legile speciale, motiv pentru care o enumerare exhaustivă a acestor fapte în cuprinsul dispoziţiilor art. 26 din Codul penal din 1969 şi ale art. 48 alin. (1) din Codul penal ar fi fost imposibilă. Prin urmare, într-adevăr, legiuitorul a lăsat la latitudinea organelor judiciare, cărora le revine atribuţia de a interpreta şi aplica textele criticate, încadrarea unor fapte de înlesnire sau ajutare, potrivit dispoziţiilor legale analizate, însă aceasta nu presupune per se caracterul discreţionar al unei asemenea încadrări, textele criticate prevăzând, într-o manieră clară, că este vorba despre fapte prin care este făcută posibilă sau care concură la săvârşirea infracţiunii. Pentru aceste motive, Curtea reţine că prevederile art. 26 din Codul penal din 1969 şi ale art. 48 din Codul penal respectă standardele de calitate a legii şi exigenţele principiului legalităţii incriminării.