§ 13. - Decizia 697/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, art. 41 alin. 2 şi art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 35 alin. (1), art. 48 alin. (1) şi art. 297 din Codul penal, precum şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

M.Of. 196

În vigoare
Versiune de la: 2 Martie 2018
8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, prin raportare la standardele impuse prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii. Sunt invocate deciziile nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 146 din 12 martie 2015 şi hotărârile din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996 şi 4 mai 2000, pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, şi Rotaru împotriva României, paragraful 55. Se susţine, de asemenea, că dispoziţiile legale criticate ce reglementează unitatea de infracţiune nu ridică probleme de înţelegere sau interpretare şi că, de altfel, enumerarea, de către legiuitor, în cuprinsul lor a tuturor acţiunilor sau inacţiunilor care pot constitui fiecare în parte conţinutul unei singure infracţiuni nici nu este posibilă. Referitor la sintagma "în orice mod" din cuprinsul art. 26 şi art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, se arată că este suficient de clară, fiind considerată complicitate orice acţiune a unei persoane care este de natură a înlesni comiterea unei infracţiuni de către o altă persoană. Se mai susţine că dispoziţiile art. 41 din Codul penal din 1969 şi ale art. 35 alin. (1) din Codul penal nu au în vedere sancţionarea unor fapte care, în momentul comiterii, nu constituiau infracţiuni, ci sancţionarea acelor fapte care, la respectivul moment, întruneau conţinutul constitutiv al unei infracţiuni.