§ 6. - Decizia 697/2016 [A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei

M.Of. 138

În vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2017
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului părţii Vasile Ciobotaru, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, în opinia sa, nu se justifică reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care, prin mai multe decizii, a constatat constituţionalitatea prevederilor de lege criticate. Arată că, pentru a putea invoca prevederile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Tribunalul Vaslui ar fi trebuit să verifice dacă între minor şi presupusul tată au existat raporturi care să poată intra sub incidenţa acestuia, întrucât o simplă legătură biologică nu poate fi considerată suficientă. Ca atare, pentru a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instanţa ar fi trebuit să facă referire la o altă jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului decât cea invocată în motivarea excepţiei.