§ 23. - Decizia 697/2016 [A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei

M.Of. 138

În vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2017
17. Întrucât în speţă se pune problema stabilirii filiaţiei faţă de tată a unui copil născut la data de 22 mai 2002, deci anterior intrării în vigoare a Codului civil, Curtea constată că, deşi abrogat, textul de lege criticat este aplicabil în cauza în cursul soluţionării căreia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. În consecinţă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a stabilit că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007, este admisibilă, Curtea urmând a se pronunţa pe fondul acesteia.