§ 11. - Decizia 697/2016 [A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei

M.Of. 138

În vigoare
Versiune de la: 23 Februarie 2017
7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa autoare a acesteia arată că asupra problemei de drept constând în prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii, în lumina noilor dispoziţii legale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în practica judiciară internă s-a conturat opinia conform căreia principiul aplicării imediate a legii noi - care, în cauză, constă în imprescriptibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii, instituită prin Legea nr. 288/2007 - trebuie să se întindă asupra a tot ce înseamnă efectele viitoare ale raporturilor juridice trecute. Astfel, situaţia juridică a copiilor născuţi în afara căsătoriei care doresc să îşi clarifice statutul prin stabilirea filiaţiei faţă de un anumit bărbat poate fi calificată drept o veritabilă situaţie juridică durabilă în timp, neconsumată sub imperiul legii vechi, situaţie în care acţiunea ar trebui să fie imprescriptibilă.