§ 23. - Decizia 695/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma ''dincolo de orice îndoială rezonabilă'', ale art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ale art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, forma anterioară republicării, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi ale art. 11 şi ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

M.Of. 72

În vigoare

Versiune de la: 25 Ianuarie 2022

19. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează, în Dosarul Curţii nr. 300D/2019, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, reţine că, în considerentele Deciziei Curţii nr. 418 din 19 iunie 2018, la paragraful 26, se menţionează că primele două modalităţi normative, reglementate la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, corespund scopului reglementării infracţiunilor de spălare a banilor, acela de combatere a acţiunilor de ascundere şi disimulare a provenienţei unor bunuri care provin din săvârşirea de infracţiuni. Arată că varianta normativă reglementată la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni. Reţine, totodată, că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse analizei instanţei constituţionale prin raportare la critici similare, fiind pronunţate deciziile nr. 299 din 23 martie 2010, nr. 889 din 16 octombrie 2007, nr. 1.410 din 20 octombrie 2011 şi nr. 215 din 12 aprilie 2016. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 215 din 12 aprilie 2016, paragraful 20, Curtea a reţinut, cu privire la critica referitoare la aspectul lipsei de claritate şi previzibilitate, că dispoziţiile art. 29 stabilesc criterii obiective de apreciere a caracterului penal al operaţiunilor săvârşite în legătură cu bunul sau sumele rezultate dintr-o anumită infracţiune. De asemenea, reţine că "ascunderea" ori "disimularea" sunt fapte care, prin natura lor, sunt comise ulterior infracţiunilor din care provin bunurile ce constituie obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor, fiind, prin urmare, întotdeauna acţiuni distincte de cele care formează elementul material al infracţiunii predicat. Aceste acţiuni pot fi săvârşite de acelaşi subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracţiunii predicat. Prin urmare, apreciază că o asemenea reglementare în privinţa elementului material al infracţiunii nu ridică probleme din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie.