§ 11. - Decizia 695/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma ''dincolo de orice îndoială rezonabilă'', ale art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ale art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, forma anterioară republicării, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi ale art. 11 şi ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

M.Of. 72

În vigoare

Versiune de la: 25 Ianuarie 2022

9. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002. În acest sens, face referire la Decizia nr. 418 din 19 iunie 2018 în considerentele căreia instanţa de control constituţional a reţinut că modul de reglementare a dispoziţiilor criticate corespunde scopului reglementării infracţiunii de spălare a banilor, acela de combatere a acţiunilor de ascundere şi disimulare a provenienţei bunurilor rezultate din săvârşirea de infracţiuni. Face referire şi la practica constantă a Curţii Constituţionale, potrivit căreia nu există o dublă incriminare şi nu se încalcă principiul ne bis in idem. Arată că tragerea la răspundere penală atât pentru săvârşirea infracţiunii predicat, cât şi pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în modalitatea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 nu presupune o încălcare a principiului ne bis in idem, întrucât nu implică judecarea şi pedepsirea subiectului activ al infracţiunii de două ori pentru aceeaşi faptă, ci pentru fapte diferite, comise la un interval de timp diferit. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 şi ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016, precum şi ale art. 63 lit. a) din Legea nr. 304/2004, precizează că autorul excepţiei nu face trimitere la vreo dispoziţie constituţională pretins încălcată şi nu arată care este neconcordanţa dintre textele de lege criticate şi Legea fundamentală, astfel că, în temeiul art. 10 din Legea nr. 47/1992, apreciază că instanţa de control constituţional nu se poate subroga autorului în formularea unor motive de neconstituţionalitate, cererea acestuia fiind nemotivată. Reţine că instanţa de control constituţional nu s-a considerat învestită cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 şi ale art. 12-17 din Legea nr. 304/2004, ci doar cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004. Cu privire la acestea din urmă, în raport cu criticile potrivit cărora la nivelul legislaţiei primare nu există un principiu de distribuire aleatorie a cauzelor în faza de urmărire penală, invocă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 pentru a susţine că instanţa de control constituţional nu poate completa prevederile de lege supuse controlului său, astfel că solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Susţine că textul criticat se referă la activitatea de judecată şi nu se poate aplica prin analogie în faza de urmărire penală.