§ 36. - Decizia 693/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
M.Of. 1325
În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2020
30. Potrivit art. 584 din Legea nr. 360/2002, sancţiunile disciplinare se stabilesc şi se dispun numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea Consiliului de disciplină, mai puţin în cazul sancţiunilor privind mustrarea scrisă şi diminuarea salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni, care se pot aplica fără consultarea consiliului. Prin excepţie, pentru abaterile disciplinare săvârşite pe timpul stării de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi pe timp de război, sancţiunile disciplinare se aplică după efectuarea cercetării prealabile, fără consultarea consiliului de disciplină.