§ 32. - Decizia 693/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

M.Of. 1325

În vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2020
26. Curtea observă că dispoziţiile privind răspunderea juridică a poliţistului, cuprinse în cap. IV din Legea nr. 360/2002, au fost modificate şi completate ca urmare a Deciziei nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, prin care Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt neconstituţionale, întrucât poliţistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale, astfel că orice aspect care vizează "elementele esenţiale" referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului, inclusiv răspunderea disciplinară, trebuie reglementate prin lege organică. Curtea a reţinut că răspunderea disciplinară, ţinând de statutul poliţistului, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin lege organică, respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, lege specială în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.