§ 7. - Decizia 693/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
M.Of. 139
În vigoare
Versiune de la: 21 Februarie 2019
5. Preşedintele acordă cuvântul domnului Sfârlează Petre, care precizează că organele judiciare au reţinut în cauză încălcări ale statutului asociaţiei. Sintagma "a folosi influenţa ori autoritatea sa" este neclară, echivocă, lăsând loc unei interpretări subiective a organelor judiciare. Apreciază că viciul de neconstituţionalitate ar fi înlăturat dacă sintagma ar fi completată, în sensul "a folosi influenţa ori autoritatea sa cu încălcarea legii". Susţine că există o similitudine între dispoziţia criticată în prezenta cauză şi dispoziţiile art. 297 din Codul penal, cele reţinute de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, fiind aplicabile şi în prezenta cauză.