§ 5. - Decizia 693/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
M.Of. 139
În vigoare
Versiune de la: 21 Februarie 2019
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul doamnei avocat Violeta Oancea, care susţine că sintagma "a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite" din cuprinsul dispoziţiilor criticate este neconstituţională, încălcând prevederile art. 40 din Constituţie şi art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Face referire la elemente ale situaţiei de fapt reţinute în rechizitoriul prin care autorii excepţiei au fost trimişi în judecată. Apreciază că asociaţia are obligaţia de a-i reprezenta pe membrii săi în diferite activităţi. Arată că, deşi organul de conducere al asociaţiei este consiliul director, acesta fiind cel care decide asupra acţiunilor asociaţiei, prin actul de acuzare i se impută preşedintelui asociaţiei punerea în executare a deciziilor consiliului director. Arată că sintagma criticată este lipsită de claritate şi previzibilitate, din modul de reglementare a infracţiunii neputând fi stabilit cu exactitate sensul acesteia şi implicit acţiunile care intră în elementul material al infracţiunii.