§ 15. - Decizia 69/2024 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 7 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu si la acordarea indemnizatiilor pentru cresterea copilului în vârsta de pâna la 2 ani, aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 1.275/2005

M.Of. 1269

În vigoare
Versiune de la: 17 Decembrie 2024
7. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 9 septembrie 2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept anterior menţionată.