§ 6. - Decizia 689/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 alin. (1) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
M.Of. 199
În vigoare Versiune de la: 13 Martie 2019
4. Totodată, arată că prevederile criticate reglementează cu privire la menţinerea popririi, o instituţie extrem de utilă, deoarece, pe de o parte, asigură terţului poprit posibilitatea de a veni, expune şi apăra, în faţa instanţei, criticile pe care le are cu privire la legalitatea, respectiv viciile popririi - în esenţă, dreptul de acces la justiţie al terţului poprit, şi, pe de altă parte, asigură creditorului dreptul de a fi protejat împotriva greşelilor terţului poprit sau abuzurilor acestuia cu privire la aprecierile pe care le face faţă de poprire şi care pot duce, în final, la lipsirea creditorului de fondurile ce ar trebui transferate acestuia ca fiind fonduri datorate de debitor creditorului. Însă, caracterul şi scopul legitim sunt pierdute în situaţia din speţa de faţă, aspect care se manifestă în mod obişnuit şi în alte cauze prin hotărârile pronunţate de instanţele de judecată, deoarece art. 150 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 prevede expres, fără a diferenţia cu privire la limitele titlului executoriu, faptul că hotărârea de menţinere a popririi reprezintă titlul executoriu împotriva terţului poprit. În mod normal, astfel cum se prevede în Codul de procedură civilă cu privire la validare, care nu este permisă în materie fiscală, acest efect de a reprezenta titlul executoriu împotriva terţului poprit ar trebui să existe doar în limita creanţei datorate de terţul poprit debitorului. Or, legea nu distinge, nefiind clară, astfel că, prin efectul său, se pierde scopul legitim amintit, conducând la încălcarea prevederilor constituţionale cu privire la garantarea proprietăţii, dreptul de proprietate pierzându-se în totalitate, respectiv, exproprierea terţului poprit de bunuri ce îi aparţin şi în legătură cu care nu a consimţit licit sau ilicit a le preda către o altă persoană, întrucât toate riscurile insolvabilităţii debitorului se transferă către terţul poprit, care, în aceste condiţii, nu îşi mai poate recupera sumele de bani de la debitorul insolvabil, fiind, în final, expropriat şi discriminat. Faţă de acestea, dacă se are în vedere restrângerea acestui drept, nu sunt respectate criteriile care pot fi avute în vedere de art. 53 din Constituţie, neputându-se susţine testul de proporţionalitate, inclusiv prin condiţiile de calitate a legii, întrucât, în speţa de faţă, chiar dacă legea este clară, ar trebui să fie şi completă, astfel cum a fost modificat şi Codul de procedură civilă, respectiv cu o prevedere în care se arată expres cele mai sus menţionate; terţul poprit este discriminat faţă de stat care, la rândul său, este creditor, precum şi terţul poprit din menţinere fiind pus într-o situaţie de inferioritate faţă de terţul poprit din validare. În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată. Depune concluzii scrise.