§ 33. - Decizia 688/2012 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^1 alin. 3 din Codul penal şi art. 249^1 din Codul de procedură penală
M.Of. 566
În vigoare Versiune de la: 9 August 2012
Distinct de toate acestea, Curtea mai constată că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 24 din Legea fundamentală şi art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, fie ea şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, ce presupune stabilirea unei vinovăţii, nu echivalează cu înfrângerea acestor principii. A admite o astfel de teorie presupune anihilarea rolului constituţional al procurorului care în activitatea judiciară apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, sens în care acesta îşi exercită funcţia publică de acuzare. De pildă, rechizitoriul reprezintă, pe lângă actul de sesizare a instanţei de judecată, sinteza acuzării, care ţine de scopul procesului penal, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iată de ce, Curtea constată că, de esenţa dreptului la apărare, la un proces echitabil şi la un recurs efectiv este atât dreptul învinuitului de a nu fi obligat să-şi probeze nevinovăţia, cât şi dreptul acestuia de a proba lipsa de temeinicie a vinovăţiei stabilite. Prin urmare, chiar dacă prin ordonanţa procurorului dispusă potrivit art. 249 alin. 3 din Codul de procedură penală se stabileşte că fapta imputată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, aceasta nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, învinuitul ori inculpatul având, aşa cum s-a arătat mat sus, posibilitatea de a contesta în faţa judecătorului soluţia de netrimitere în judecată.