§ 10. - Decizia 687/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 217 alin. (7) din Codul de procedură penală
M.Of. 51
În vigoare Versiune de la: 22 Ianuarie 2015
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că plata cauţiunii reprezintă o garanţie pentru instanţă că inculpatul va participa la procesul penal şi că va respecta obligaţiile instituite de către aceasta, fără să mai fie necesară privarea sa de libertate. Întrucât cauţiunea constă într-o sumă de bani potrivit vechilor reglementări, spre deosebire de cele actuale potrivit cărora poate consta şi în garanţii mobiliare şi imobiliare, instanţa apreciază că, odată depusă la CEC, titularul acesteia devine creditor al statului, fiind vorba despre o creanţă care urmează să fie restituită în timp, doar în situaţia în care inculpatul respectă obligaţiile instituite de către magistrat, în caz contrar aceasta se confiscă şi rămâne în patrimoniul statului. Se constată că, în momentul în care inculpatul arestat decide să formuleze o cerere de înlocuire a controlului judiciar pe cauţiune evaluează propria situaţie financiară, precum şi posibilitatea respectării obligaţiilor care ar urma să fie impuse de instanţă. Instanţa apreciază că, în momentul în care formulează o cerere de acordare de control judiciar pe cauţiune, după care plăteşte taxa cauţiunii, inculpatul se raportează la o legislaţie actuală care prevede condiţiile acordării, restituirii sau refuzului restituirii acesteia, şi ar fi excesiv şi inechitabil ca, odată intrate în vigoare noile dispoziţii de procedură penală, soarta cauţiunii să depindă de noile prevederi, cu atât mai mult cu cât în acest mod s-ar încălca dreptul de proprietate privată. Se susţine că "linia urmată de către legiuitor aduce atingere calităţii de predictibilitate a legii, şi implicit dreptului la judecarea echitabilă a cauzei, în sensul că ar fi injust ca soarta restituirii cauţiunii să depindă de un element obiectiv, posterior care nu a fost avut în vedere de parte la momentul achitării cauţiunii şi nici nu ţine de conduita sa ulterioară neglijentă ori imprudentă. Dimpotrivă, aceasta depinde de puterea legiuitoare care, pe parcursul desfăşurării procesului penal, a modificat momentul şi condiţiile în care are loc restituirea cauţiunii, dispoziţii cu care inculpatul nu poate fi de acord, în condiţiile în care, probabil, acesta nu ar fi formulat cererea dacă avea în vedere noile prevederi, incertitudine care trebuie să profite acestuia". Se arată că "problema este sensibilă, întrucât, de multe ori, banii daţi drept garanţie pentru plata cauţiunii sunt adunaţi de reprezentanţii inculpatului de la diferite persoane, care, la rândul lor, se raportează la anumite prevederi legale privind modalitatea de restituire a cauţiunii şi implicit a banilor împrumutaţi". Se reţine în acest sens că, "potrivit vechilor prevederi ale art. 1605 din Codul procedură penală din 1968, cauţiunea se restituia de regulă ori de câte ori inculpatul nu îşi încălca obligaţiile impuse de către instanţă în perioada liberării provizorii, spre deosebire de art. 217 din Codul de procedură penală care prevede că se restituie cauţiunea doar după plata despăgubirilor băneşti, a cheltuielilor judiciare sau a plăţii amenzii, după caz."