§ 49. - Decizia 686/2014 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (8) şi (9), precum şi a celor ale art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 22, art. 23, art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

M.Of. 68

În vigoare
Versiune de la: 27 Ianuarie 2015
22. De altfel, Curtea reţine că, în doctrină şi jurisprudenţă, s-a decis constant că hotărârea judecătorească este supusă condiţiilor de fond şi de formă stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunţată, fără ca legea nouă să se poată aplica acesteia. Aşa fiind, şi dreptul privind exercitarea căilor da atac este stabilit de legea în vigoare în momentul pronunţării ei. Referitor fa acest aspect, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 127 din 27 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003, că "Prerogativa legiuitorului de a stabili competenţa şi procedura de judecată este prevăzută de art. 126 alin. (2) din Constituţie." Prin nicio lege însă nu se poate stabili ori înlătura, prin extindere sau restrângere, o competenţă a unei autorităţi, dacă o asemenea acţiune este contrară dispoziţiilor ori principiilor Constituţiei. Nicio autoritate a administraţiei publice nu poate controla, anula ori modifica o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau o măsură dispusă de instanţă ori de un judecător, în legătură cu activitatea de judecată". În acelaşi sens, prin Decizia nr. 333 din 3 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 17 februarie 2003, Curtea a statuat că legiuitorul nu poate printr-un act normativ "să modifice sau să desfiinţeze o hotărâre judecătorească [...], fără ca prin aceasta să încalce principiul separaţiei puterilor în stat".