§ 23. - Decizia 685/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală
M.Of. 775
În vigoare Versiune de la: 20 August 2025
17. Curtea, prin Decizia nr. 376 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 7 octombrie 2020, paragrafele 27 şi 28, a reţinut că dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că pot fi atacate cu contestaţie atât soluţiile propriu-zise ale procedurii de cameră preliminară (începerea judecăţii ori restituirea cauzei la parchet), cât şi modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor (prin încheierea intermediară pronunţată în temeiul art. 345 din Codul de procedură penală). Curtea a reţinut că pe calea contestaţiei prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală se asigură controlul de legalitate cu privire la o serie de încheieri finale pronunţate în procedura camerei preliminare, ca o garanţie a respectării cerinţelor principiului legalităţii procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, care îşi are, la rândul său, temeiul în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la principiul legalităţii. Scopul contestaţiei în procedura de cameră preliminară este acela de a îndrepta erorile de drept comise de judecătorul de cameră preliminară la verificarea, după trimiterea în judecată, a legalităţii sesizării instanţei, precum şi a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, erori care trebuie remediate în cadrul aceleiaşi faze procesuale, având în vedere raţiunile pentru care a fost instituită procedura camerei preliminare. În soluţionarea contestaţiei formulate, în temeiul art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, analizând legalitatea şi temeinicia soluţiilor dispuse în fondul camerei preliminare şi - în măsura în care se contestă - modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor invocate de părţi şi persoana vătămată, este evident că judecătorul de la instanţa ierarhic superioară va avea în vedere toate criticile invocate de contestatori cu privire la desfăşurarea concretă a procedurii de cameră preliminară în primă instanţă, inclusiv aspectele referitoare la măsurile administrative luate de judecătorul de cameră preliminară în cadrul acestei proceduri, modul în care judecătorul de cameră preliminară a rezolvat orice chestiune de ordin procedural, altele decât cele invocate pe calea cererilor sau excepţiilor formulate de părţi şi persoana vătămată, de vreme ce aceste aspecte stau la baza legalităţii soluţiilor dispuse prin încheierile prevăzute de art. 345 şi 346 din Codul de procedură penală.